Trofeul Victor Hănescu și-a adjudecat primii câștigători

Trofeul Victor Hănescu, competiţie de tenis pentru juniori aflată deja la cea de a VI-a ediţie, ce face parte din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis (FRT), și-a adjudecat primii câștigători.

Competiţia este rezervată juniorilor, băieţi şi fete, categoriile de vârstă 10, 12 şi 14 ani şi se desfăşoara la Curtea de Argeş şi Domneşti. Sponsor oficial al competiţiei este, ca în fiecare an, Dr.Oetker România, iar promotor, Smart Corporation Group.
Pe terenurile bazei sportive a Clubului Sportiv Domneşti s-au disputat doar meciuri de simplu, la categoriile de vârstă 10 și 14 ani, iar marți, 4 septembrie, au avut loc finalele. Câstigătorii sunt: Horia Herciu (masculin 10 ani), Denisa Pleșa (feminin 10 ani), Bogdan Negru (masculin 14 ani), Roberta Cerbu (feminin 14 ani).

Juniorii băieţi şi fete de la categoria 12 ani dispută în continuare meciuri de simplu și de dublu la Curtea de Argeş, pe terenurile Bazei sportive Tenis Club, recent modernizate. Meciurile fac parte din circuitul naţional FRT, ce a demarat duminică, 2 septembrie, şi se a încheia joi, 6 septembrie.

Informaţii despre turneu se regasesc pe contul de Facebook Tennis Junior Stars, o platformă de Social Media dezvoltată de Smart Corporation Group (SCG), special pentru turneele de tenis pentru juniori. De altfel, SCG are ca obiectiv de Corporate Social Responsibility (CSR) sprijinirea tenisului cu şi pentru juniori din România.
Arbitrul delegat din partea FRT este Cristian Ştefan.

Partenerii media ai evenimentului sunt ziarul online Gândul, Argeş Expres, iar sponsori Victor Hănescu, Aldis, Vodafone, Steinel, Karcher, Mistad, Anca Steel, Păstravăria Brătioara, Boom Club, Aqua Carpatica, Asirom, Lupa GPS, Drim Daniel.