Victor Hănescu, la trofeul ce îi poartă numele: Mă regăsesc în aceşti copii

Victor Hănescu câştigătorii celei de a XII-a ediţii a trofeului ce îi poartă numele, la Tenis Club Curtea de Argeş.

“Am ajuns la cea de a XII-a ediţie, este un moment frumos, să fiu prezentat alături de copii la această festivitate de premiere. Mă bucur că turneul evoluează, mă bucur că avem deja doisprezece ediţii în care au fost copii prezenţi care se îndreaptă către performanţă. Îi felicit pe organizatori pentru tot ce fac aici şi pentru tradiţia acestui turneu care se continuă. Mă regăsesc în aceşti copii vazându-i aici, îmi aduc aminte de începuturile mele, perioada în care jucam astfel de competiţii şi cum au trecut anii. Cum am evoluat şi bineînteles că le doresc şi lor succes, o carieră frumoasă în continuare şi să se bucure de acest sport minunat”, a declarat fostul număr 26 ATP.

“Anul viitor, cu siguranţă va avea loc ediţia cu numărul 13, nu ne lăsăm deloc. Vreau să felicit toţi participanţii şi să le mulţumesc că au venit la Curtea de Argeş în număr atât de mare. O participare impresionantă, 36 de asociaţii sportive, ceea ce spune multe despre popularitatea turneului. Am fost plăcut surprins şi chiar zâmbeam cu Victor, cel care a câştigat la categoria doisprezece ani se năştea când am început noi prima editie a Trofeului Hănescu. Sunt convins că atunci, părinţii lui nu se gândeau că va câştiga vreodată Trofeul Victor Hănescu”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.

Cezar Papoe, respectiv Alessia Florea, sunt câştigătorii la categoria U12, a celei de a XII-a editii a Trofeului Victor Hanescu, de la Tenis Club Curtea de Argeş.

“A fost un meci foarte echilibrat, adversarul a jucat bine şi sunt bucuros că am reuşit să câştig. Baza din Curtea de Argeş e foarte amenajata, terenurile sunt bune şi organizarea e frumoasă”, a declarat Papoe.

“A fost foarte greu, dar am jucat foarte bine. Am luptat până la capăt şi nu m-am dat nici un moment bătută. A fost un turneu greu, dar am jucat mai bine decât celalalte”, a spus Alessia.

La categoria 14 ani, câştigători sunt Elena Neacşu şi Rareş Sandu, categoria 14 ani, ia la U 10 pe primele locuri s-au clasat Alexia Bojin şi Constantin Hîrleşteanu. Proba de dublu mixt a fost câştigată de perechea Iris Zbrâncă/ Sergiu Urzică.

“Turneul Victor Hănescu este o competiţie care face parte din calendarul FR Tenis, ce se bucură de sprijinul Dr. Oetker, reprezentat de Directorul General Ioan Cozma. Victor Hănescu este o prezenţă constantă la toate finalele care s-au desfăşurat la Tenis Club Curtea de Argeş”, a declarat Directorul General Tenis Club Curtea de Argeş.
Trofeul “Victor Hănescu” este o competiţie din circuitul Federaţiei Române de Tenis pentru categoriile de vârstă 10 ani, băieţi şi fete, categoria 1 FRT și 12 ani, băieţi şi fete, categoria A FRT, sponsorul principal al turneului fiind Dr. Oetker România.

Pe site-ul turneului – https://trofeulvictorhanescu.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars https://www.facebook.com/TennisStarsOne/?ref=bookmarks se regăsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.

Organizatorul Trofeului Victor Hănescu a fost Tenis Club Curtea de Argeș, iar partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2018 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.